Oameni
Orașul e al meu, primarul trebuie să fie tot al meu!
Anul acesta vom avea alegeri locale iar piteștenii, mulțumită Justiției, vor avea ocazia să nu-și mai voteze primarul în orb, ci să-l voteze gândind. Gândind la ei, la copiii lor, la nepoții lor și la orașul lor, la orașul nostru, la casa noastră, până la urmă. Fiecare dintre noi trebuie să meargă la vot în duminica alegerilor și să intre în secția de votare cu ideea din titlul acestui post, „orașul e al meu, primarul trebuie să fie tot al meu!” Da, pentru că eu, tu, fiecare din noi suntem cu toții împreună și fiecare în parte proprietarii acestui oraș, iar primarul este angajatul nostru și al orașului, nu superiorul nostru și nici stăpânul orașului.
Citește în continuare »
Acești neserioși care ne conduc
EXCLUSIV. Deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu, disperat să o întâlnească pe domnişoara „Chris”. Preşedintele-ginecolog al PSD Diaspora agaţă pe Facebook. Citiți și vă cruciți: http://www.puterea.ro/dezvaluiri/exclusiv-deputatul-de-arges-catalin-radulescu-disperat-sa-o-intalneasca-pe-domnisoara-chris-presedintele-ginecolog-al-psd-diaspora-agata-pe-facebook-129036.html
Pe 14 ianuarie se inaugurează Dacia Arena. Nu la Mioveni, nici la Pitești, ci la Udine în Italia
„Convinsă” de trei băieți cu grave probleme penale, Constantin Nicolescu, Tudor Pendiuc și săgeata lor, Cornel Penescu, să plece de la FC Argeș, Dacia este din 2009 sponsorul oficial echipei italiene de primă divizie Udinese. Mai mult decât atât, echipa amintită care acum cel mai nou stadion din Peninsulă a decis ca acesta să porte numele de Dacia Arena. Amar adevăr dat fiind faptul că dacă „băieții deștepți” ai județului și orașului ar fi gândit și cu altceva decât cu buzunarul acum FC Argeș ar fi trăit, ar fi jucat în Liga I și poate ar fi avut și un stadion modern în Trivale. Toate astea ar fi fost posibile dacă nu se aplica metoda „câte-un PIC, PIC, PIC până la marele nimic”.
Citește în continuare »
Pitești, identități pierdute (II): FC Argeș
Îmi povestea tata că nu aveam încă patru ani în vara lui 1972, când FC Argeș devenea pentru prima oară campioana României la fotbal, dar știam pe dinafara întreg lotul echipei cu antrenori cu tot. Cu Florin Halagian (când i-a preluat pe alb-violeți în 1971 era cel mai tânăr antrenor din Divizia A) şi Tănase Dima, antrenori, echipa formată din V. Stan, D. Ariciu, Spiridon Niculescu (portari), M. Pigulea, C. Olteanu, R. Vlad, I. Barbu, P. Ivan II, D. Ciolan, C. Nedelcu (fundaşi), I. Prepurgel, M. Popescu, Dumitru Ştefan, Emil Dumitru, Ion Roşu (mijlocaşi), C. Radu II, C. Frăţilă, N. Dobrin, R. Jercan, Ion Dobrescu, Paul Ciornoavă (atacanţi) făcea fericit nu numai un oraș, Piteștiul, ci un întreg județ Argeș. Șapte ani mai târziu, în 1979, abia terminasem clasa a patra și știam pe de rost un alt lot de jucători, tot al lui FC Argeș, devenită din nou campioană. De data aceasta cu Florin Halagian și Constantin Oțet la cârmă, noii campioni erau Cristian Gheorghe , Andrei Speriatu (portari), Constantin Cîrstea , Petre Ivan II , Constantin Stancu , Mihai Zamfir (fundași), Ilie Bărbulescu , Gheorghe Chivescu , Mihail Iatan , Sevastian Iovănescu , Doru Nicolae , Doru Toma (mijlocași), Nicolae Dobrin , Viorel Moiceanu , Sergiu Moisescu , Marin Radu II (atacanți).
Citește în continuare »
Cum a „furat” Pendiuc sarmalele în Ajunul Crăciunului din 2003
An de an în centrul Piteștiului, în a doua zi de Crăciun, trecătorii sunt serviți cu sarmale calde, mămăligă și țuică fiartă. O inițiativă frumoasă pe care, tot an de an, Tudor Pendiuc și administrația municipală o prezintă ca pe un merit propriu. Puțini dintre cei care se bucură de acest eveniment comunitar știu însă că lucrurile nu stau deloc așa. Această inițiativă nu a aparținut nicicum primarului Pendiuc ori vreunui reprezentant al administrației locale. Nu. Ideea sarmalelor și țuicii fierte din centrul Piteștiului a aparținut jurnaliștilor de la cotidianul Observator Argeșean, jurnaliști care au și gestionat evenimentul începând cu prima sa ediție, cea din 2001, și până în momentul în care Tudor Pendiuc a început să-și aroge drepturi depline și exclusivitatea asupra acestuia. Dar, iată povestea!
Citește în continuare »
Cu drag despre Dacia
De aproape 50 de ani Dacia e mireasa frumoasă a piteștenilor și a argeșenilor, în special, dar și a tuturor românilor, în general, și când spun asta nu mă refer la mașina în sine ci la tot ceea ce înseamnă numele Dacia în ansamblul lui, de la halele de la Colibași până la fiecare posesor de Dacie în parte. Da, Dacia este mireasa noastră frumoasă, a celor din Mioveni, din Pitești și din tot Argeșul, pentru că de existența ei aici depinde acum, aproape în exclusivitate, bunul trai al nostru, al oamenilor acestor locuri. Chiar și cei care nu lucrăm la Dacia ori în industria ei orizontală și nu avem nici măcar membri ai familiei în această postură, datorăm uzinei foarte mult din ceea ce înseamnă astăzi viața noastră de argeșeni. Eu, unul, ca și mulți dintre apropiații și cunoscuții mei, mă mândresc că sunt contemporan și conjudețean cu Dacia. Fără Dacia, un oraș, Mioveniul, ar dispărea pur și simplu de pe hartă, un altul, Piteștiul, ar intra în moarte clinică, iar un județ întreg, Argeșul, ar fi aruncat la stadiul de dezvoltare economică pe care îl avea în anii 50. Fără Dacia, o țară numită România ar pierde procente sănătoase din PIB și din cifra încasată la export. Dar să le luăm pe rând!
Citește în continuare »
Toți pensionarii sunt speciali
„După ce au votat, înainte să plece în vacanţă, pensii speciale pentru ei şi pentru aleşii locali, parlamentarii vor acum pensii speciale pentru profesori. Un grup de 15 deputaţi şi senatori, majoritatea de la PSD şi doi neafiliaţi, a depus, pe 21 decembrie, un proiect de lege privind acordarea unor drepturi speciale personalului didactic din învăţământul preuniversitar, invocând „stresul”, „uzura psihică şi fizică” la care sunt supuşi profesorii, a căror muncă este, spun ei, la fel de dificilă ca cea a magistraţilor, care primesc pensii speciale”, se arată într-un articol publicat de gândul.info.
Citește în continuare »
Da, domnule Iliescu, nu așa ceva ai vrut!
„Ne aflăm într-un moment critic în dezvoltarea regimului politic românesc. Și el nu are cum să nu se reflecte în plan economic și social. Pe cine reprezintă un guvern de „tehnocrați”, cine îl controlează, democratic, așa cum scrie în Constituție, când nu mai știm cine și-l asumă politic, cine este puterea, cine opoziția, care îi este programul? În Parlament se votează fără o minimă dezbatere legi cu impact determinant asupra vieții oamenilor. „Societatea civilă” a luat locul cetățenilor, și schimbă guverne, impune programe, numește miniștri, creează instituții. Minorități agresive promovează interese private, în dauna interesului public. Nu așa ceva am vrut în decembrie 1989″.
Citește în continuare »
Gara Pitești – avanpremiera unei inaugurări mincinoase
În curând, nu se știe cu exactitate când dar în 2016 cu siguranță, va fi inaugurată nou gară a Piteștiului. La eveniment vor participa, în mod evident, de la popi la funcționari și de la băgători de seamă la politicieni. Câtă frunză, câtă iarbă și câte traverse vor fi politicieni. Până la urmă, dacă asta este cutuma, de ce să nu participe?! Mai grav este că, în tradiționalul spirit autohton, se vor întrece mai marii urbei în a se lăuda cu merite de necontestat în inițierea, derularea și buna finalizare a acestui proiect, riscând astfel să transforme inaugurarea noii gări într-un eveniment oarecum mincinos. De ce spun asta? Pentru că proiectul acestei gări, în forma în care a fost el dus la îndeplinire, datează de mai bine de 35 de ani adică din perioada în care comuniștii au decis construirea căii ferate Pitești – Rm. Vâlcea, la rândul ei gândită și proiectată într-o primă concepție încă din timpul domniei lui Carol I. Așadar, nimic nou sub soare în ceea ce privește proiectele de infrastructură feroviară care vizează Piteștiul și Argeșul. În susținerea celor afirmate anterior, voi reda în cele ce urmează o declarație pe care Valeriu Nicolescu, primar al Piteștiului între 1974 și 1982, o dădea presei locale în anul 2011 în legătură cu noua stație de cale ferată Pitești Sud.
Citește în continuare »
Proclamația de la Timișoara
Populația orașului Timișoara a fost inițiatoarea Revoluției române. Între 16 și 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverșunat război cu unul dintre cele mai puternice și mai odioase sisteme represive din lume. A fost o încleștare cumplită pe care noi, timișorenii, o cunoaștem la adevăratele ei proporții.
De-o parte populația neînarmată, de cealaltă parte Securitatea, Miliția, Armata și trupele zeloase de activiști ai partidului. Toate metodele și mijloacele de reprimare s-au dovedit însă neputincioase în fața dorinței de libertate a timișorenilor si hotarârii lor de a învinge. Nici arestările, nici molestările, nici chiar asasinatele în masă nu i-au putut opri. Fiecare glonț tras a adus pe baricadele Revoluției alți o sută de luptători. Și am învins.
În 20 decembrie 1989, Timișoara a intrat definitiv în stăpânirea populației, transformându-se într-un oraș liber, în marea închisoare care devenise, în acele zile, România.
Din acea zi, întreaga activitate din oraș a fost condusă, de la tribuna din Piața Operei, de Frontul Democrat Român, exponent în acel moment al Revoluției de la Timișoara.
În acea zi, armata a fraternizat cu demonstranții, hotărând să apere împreună cu ei victoria obținută. În 21 decembrie, în Piața Operei, peste o sută de mii de glasuri scandau: „Suntem gata sa murim!” O serie de fapte întâmplate în România îndeosebi după 28 ianuarie 1990, vin în contradicție cu idealurile Revoluției de la Timișoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunoștința opiniei publice românești de catre mass-media centrală, decât parțial și confuz. În asemenea condiții, noi, participanții nemijlociți la toate evenimentele dintre 16 și 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiți să explicăm întregii națiuni pentru ce au pornit timișorenii Revoluția, pentru ce au luptat și mulți și-au jertfit viața, pentru ce suntem în continuare hotărâți să luptam cu orice preț și împotriva oricui, până la victoria deplină.
Citește în continuare »
Taifas Café 